Produs în Banat. Florile de Lavandă este un proiect care a luat naștere în primăvara lui 2022 prin care mi-am propus să creez o afacere locală profitabilă în care să îmbinăm dragostea pentru natură și mișcare, un stil de viață sănătos, produse tradiționale autohtone de Banat și pasiunea mea, lavanda și să le implentez într-un proiect de suflet : Produs în Banat. Flori de lavandă.
Lanul de lavandă și parcul pădurice numit Povestea Lavandei este un proiect de familie, la care am muncit cu mic cu mare din 2020 până în prezent. În 2022 ne-am bucurat de finanțare europeană pentru dezvoltarea un proiect complex – creerea brandului Produs în Banat. Flori de Lavandă – prin care oferim publicului nu doar posibilitatea de a-și achiziționa direct de la producător flori , aranjamente și produse bio premium din lavandă precum uleiul esențial pur și apa de lavandă ci și posibilitatea de a vizita și organiza evenimente direct în lanul de lavandă, de a imortaliza prin fotografie amintirile frumoase, de a-și realiza ședințe foto direct in lanul de lavandă , chiar și la apus de soare, și de a servi și consuma delicii inedite realizate din lavandă , servite direct în lan, sau la evenimente din food -truck-ul nostru.
La intrarea în Comuna Coșteiu, dinspre Lugoj, de pe strada principală, strada Rozelor, la 50 de m de sensul giratoriu faceți prima la dreapta (imediat după cimitir). Drumul se curbează înspre stânga, strada Bujorilor, tineți drept înainte aprox 200 m, apoi faceți prima stradă la dreapta. Treceți calea ferată, drumul se bifurcă, tineți dreapta pe strada Iasomiei vreo 300 m până la capătul drumului asfaltat. Urmați apoi drumul de piatră construit , aprox 1,5 km , strada Lavandei, care urcă dealul până la capăt. Capătul drumului este căsuța albă de pe deal – uscătoria de la Povestea Lavandei.